ganduri..

....mă priveşti trist nu ne iartă muzica aceasta viaţa aceasta… ca şi când neştiind cărei linişti mă adaug ..cauţi înţelesuri strâmb aşezate cap la cap să explice starea omului ..care vrea să caute în tăceri adevărul vieţii prea grăbite şi neclare uneori te iubesc şi trăiesc singurătatea rămasă după ce pleci mult înainte o aşez pe mine netezindu-i marginile să mă îmbrace în aburul de celule care păstrează din tine gesturile aproape simple, ca o atingere de copil cu mâinile parfumate de drajeuri cu fructesă nu mai ştiu după ce pleci cum mă apasă aerul şi cerul cum coboară în nervi şi în ochi inchizându-i înăuntru în căutări secundă cu secundă de amintiri care strigă şi nu le pot răspunde nu le pot atinge, nu mă pot atinge imaginez caietul, îl concretizez târziu aşezat pe genunchi în palma stângă ...jertfă încercărilor de trăirin-am să privesc, altui suflet dacă te vrei întregul, n-am să ştiu iert oricum, îmi rămân cuvintele, răsfoitul vieţilor altor oameni, de cunoaştere, de viaţă să pot să trec astfel singurătatea ce se va scrie înăuntru tot mai mic, necesitând cuvinte multe,,,,mare peste locurile acelea de căutări, neodihne, succesul ce nu adoarme închistând cunoaşterea deşteaptă alte speranţe, alte drumuri bravadă. e albastru înăuntru cerul oceanul ce creşte în noi izolând tăcerea, marcând rostirea ce se scrie în atomii oaselor, în neuroni ca-ntr-o columnă şi se înfăşoară în lumină sufletul prin care trecem din eră în eră făcând să vibreze clipelor întoarse din naşterea speranţei adevărul, bucuria, lumina, singurătatea pe care-am s-o îmbrac uneori în cuvinte, alteori în necuvinte alb veşmânt de linişte pentru spaţiul acesta şi formele ce joacă pe obiecte şi în aer ca nişte infinituri ce se cer parcurse pentru a ajunge când va fi suficientă înţelegere